RO EN
Prima Contact Harta Abonare noutăţi
 

Parteneri


 


 


 



 

 

 

 

Prima / Noutati
Noutati
 
30.10.2019 EU4Climate: Schimbările climatice ar putea deveni ireversibile; adaptarea este soluția
30.10.2019, Chișinău - Programul Națiunilor pentru Dezvoltare (PNUD) a organizează, la Chișinău, pe parcursul a trei zile, un atelier regional pentru țările Parteneriatului Estic (PaE) privind planificarea adaptării la schimbările climatice și includerea riscurilor climatice în politicile naționale și sectoriale. Evenimentul a avut loc, în cadrul proiectului EU4Climate, ce sprijină cele șase țări membre ale Parteneriatului Estic în planificarea adaptării la schimbările climatice, focusându-se pe integrarea aspectelor legate de climă în politicile sectoriale și este finanțat de Uniunea Europeană.
 
15.10.2019 MADRM a organizat un atelier referitor la procedurile de obținere a finanțării din Fondul Verde pentru Climă
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat un atelier de lucru pentru a explica procedurile legale de obținere a finanțării de la Fondul Verde pentru Climă (FVC), proceduri ce vizează atât Autoritatea Națională Desemnată (AND) cât și alte instituții
sursa
 
23.09.2019 La New York se desfășoară Adunarea generală a ONU dedicată acțiunilor climatice
În săptămâna curentă, reprezentanți de nivel înalt ai statelor membre ale Națiunilor Unite, oameni de afaceri și reprezentanți ai societății civile, s-au reunit la New York, în cadrul celei de-a 74 sesiuni a Adunării Generale a ONU.
sursa
 
23.08.2019 Republica Moldova va putea beneficia de noi surse financiare pentru proiecte în domeniul atenuării și adaptării la schimbările climatice
În perioada 19-23 august 2019 la Songdo, Incheon (Republica Coreea), s-a desfășurat conferința de planificare globală a Fondului Verde pentru Climă (FVC). Evenimentul a reunit reprezentanți ai țărilor în curs de dezvoltare, pentru a discuta solicitările de resurse financiare de la FVC, ce vor fi direcționate către proiecte cu emisii reduse și rezistente la climă, în conformitate cu obiectivele Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice și Acordul de la Paris.
 
Multimedia